Pune Mâna pe Chitară

Pune Mâna pe Chitară


Sibiu Guitar Meeting este punctul culminant al „Pune mâna pe chitară” - un program social-cultural de educație nonformală în rândul copiilor și tinerilor din Sibiu, inițiat de Asociația Culturală Play, ce are ca scop angrenarea acestora în activități muzicale extrașcolare.

Programul își propune să atragă atenția opiniei publice asupra beneficiilor pe care activitatea de „a face muzica” îl are asupra dezvoltării individuale și a comunității. Astfel, am creat o infrastructură educațională pentru copiii din Sibiu, menită să le stimuleze pasiunea de a face muzică (un nivel superior celui de a asculta muzică).

Pune Mâna pe Chitară, în 5 pași

① Cercurile de chitară
Copiii dornici să învețe chitara pot participa la cercurile inițiate de Manole, chitaristul formației Antract, și ceilalți profesori ai asociației. Este nevoie de consecvență pentru a face performanță, astfel că participarea la cercuri ar trebui să fie una de lungă durată. În cadrul cercurilor de chitară se pun bazele învățării intrumentului cu 6 coarde, prin tehnici de învățare prin plăcere. 

② Taberele de chitară
Cercurile de chitară sunt secondate de tabere organizate în Mărginimea Sibiului și alte locații, unde pe lângă cântări și exerciții, cei mici au avut ocazia să socializeze și să pună bazele unei comunități muzicale de viitor.

③ Învățare individuală
Succesul celor mici în dobândirea cunoștințelor și dexterității la chitară este un mix între învățarea colectivă și învățarea individuală. Cea din urmă este extrem de importantă, astfel că programul Pune Mâna pe Chitară oferă gratuit copiilor o serie de suporturi de învățare: tutoriale video, publicate pe pagina de YouTube și Kit-ul anual de chitară, ce include tabulaturi ale cântecelor și detalii relevante pentru orice chitarist.

④ Serenadele de chitară
Copiii au nevoie de un motiv în plus să învețe tainele chitarei, astfel că seria de mici spectacole organizate în școli și alte locații din Sibiu, numite Serenade de chitară, vor pune presiune pe cei mici pentru a se perfecționa și a lua un prim contact cu lumea spectacolelor.

⑤ Concertul Colectiv
Roadele muncii intense ale chitariștilor se văd și se răsplătesc cu aplauze la Concertul Colectiv de la Sibiu Guitar Meeting - festivalul care strânge anual comunitatea de chitariști din întreaga țară. Aici, sute de pasionați de chitară de toate vârstele și de toate nivelurile de cunoaștere, vor cânta împreună, în același timp, un set de minim 15 melodii folk-rock, pe care le-au învățat în prealabil.

Alte sugestii